De ce incurajez copiii sa se catere in copaci?

Copiii stiu sa se joace… afara. Nu au nevoie de spatii inchise, medii artificiale, casti si hamuri, jucarii de plastic, animatori si animatoare. Acestea “ne ajuta” pe noi sa ne controlam fricile dar nu ii sustin pe ei in a intelege lumea.  

Cerinta lor e una simpla:

  • Mami lasa-ma sa ma catar in copaci
  • Mami lasa-ma sa ma ud, sa ma murdaresc 
  • Mami lasa-ma sa experimentez alaturi de tine gheata, poleiul, focul, ploaia etc.
  • Mami ajuta-ma sa simt spini si urzici si scai

Toate le vor dezvolta cai neuronale pentru viata de adult… Toate vor deveni oameni si situatii de viata.

 

De cati oameni e nevoie sa dai jos un copil de 2,5 ani dintr-un molid de 12 m?

Catarand un pom ei isi fac un training de leadership. Wait … What??  

Pai sa va spun:

– au un obiectiv real si o motivatie intrinseca sa urce cat mai sus ca sa culeaga fructele coapte de pe crengile cele mai apropiate de soare; alteori am observat ca forta ce ii mana vine din dorinta de a afla “cum se vede totul de sus ?” … Imi place gandul asta, nu il striviti in ei.  Acestia sunt oamenii care vor perspectiva;  motivatia intrinseca e o forta care te trage, vointa e o forta care impinge; prima e cea pe care sa o urmam 

– isi dezvolta un plan, o strategie – “pe ce creanga sa calc si in ce mod sa imi pozitionez mainile”, “cum sa imi coordonez secventialitatea mana-picior astfel incat sa urc mai sus”

– ajung sa inteleaga pe cine se pot baza si pe cine nu cand iau decizia sa mearga mai departe – unele ramuri sunt tinere si prea flexibile – nu sustin, altele sunt vechi si uscate sunt prea rigide si se pot rupe oricand iar altele sunt potrivite si iti servesc perfect ca treapta inspre urmatorul tau nivel

– slalomul intre crengi, reajustarea din mers a strategiei de urcare ii mentine creativi si adaptabili 

– invata ca e important sa se sustina prin propriile puteri dar si ca pot fi sustinuti in egala masura, nu e nevoie sa catere un copac doar din forta bratelor

– si cand au ajuns sus lasati-i sa simta … in liniste
[                                             ]
sa simta zarea si departarea,  sa vada cat de sus e sus-ul si cat de jos e jos-ul; sa aiba sentimentul unei victorii – nu impotriva cuiva ci in colaborare cu cineva – CU EI, sa vada ca poti sa pleci de jos si sa ajungi sus prin consecventa facand pas dupa pas.

Aceste lucruri pe care copiii le învață prin inițiativele proprii în timpul jocului LIBER nu pot fi predate de catre noi adultii.

p.s. Am in casa un catarator de la 2 ani – pe garajul vecinului (cand nu mai stiam daca sa imi verific respiratia sa nu lesin sau sa urc dupa el) si o cataratoare “temperata”, sa zicem, la 9 ani. Am observat echilibrul fiecaruia si modul in care isi coordoneaza miscarile .

De aceea va “imprumut” din modul meu de a gandi:” daca nu ii dau tool-uri si tehnici sa faca ce doreste in prezenta mea … tot va face … dar pe la spate si cu mai multe riscuri. “

Sirop de flori si muguri de brad – fara zahar

Copiii au nevoie de 2 lucruri (ca sa ramana “completi”): de iubire si de natura.  Toti copiii – si cei din noi si cei de langa noi.


“Reteta” de azi le contine pe amandoua. Si nu e vorba despre un produs in sine care intretine mentalitatea de “pastila” (sirop pentru… ceai pentru… crema pentru… cataplasma pentru…).  Este vorba despre importanta calatoriei: deschiderea spre a incerca ceva nou, mersul in natura, trairea experientei,  dez-vatarea de tot ce stii legat de alimente si retete si traditie, etc.

Natura “lucreaza” holistic – pe toate simturile si la toate nivelele. Acolo in natura ochii vad lumina si verdele si albastrul infinit. Urechile aud sunete fine de albine si pasarele si susur de apa. Pielea simte adierea vantului – o atingere delicata atat de necesara sistemului nostru nervos. Simtul olfactiv percepe aroma florilor. De fapt tot peisajul acesta ramane viu, puternic impregnat in flori.



Asa mi-a venit ideea sa nu le mai usuc si sa incerc sa le pastrez sub o alta forma.

Va arat aici cum fac:

Idei:
– pastrez mierea cu flori la frigider alfel risca sa fermenteze
– daca florile sunt culese din mediu nepoluat nu le spal
– cand aleg sa spal florile (sau mugurii) le usuc bine bine pe prosoape de hartie

” … Those who do not adapt to the rules or traditions of the family system, those who are constantly seeking to revolutionize beliefs, going in contrast to roads marked by family traditions, those criticized, tried and even rejected,  they are called to release the family tree of repetitive stories that frustrate entire generations.
You are the dream of all your ancestors.”   Bert Hellinger

Dumi

Jurnal de vacanta

Eu cred ca toaaaatã constiinta de copil din lumea asta s-a unit si “a cerut” o mare VACANTA.

O manifestare de proportii pentru care si-au dat mana toti copiii din lumea asta – atat cei din noi cat si cei de langa noi. Toti au vrut o pauza.

O pauza de la tot si toate: de la programul repezit de dimineata si amanarea activitatilor impreuna de dupa masa pana la lista zilnica de “trebuie” si mancat pe fuga si jucat pe fuga si inteles viata pe fuga.

Pauzele sunt momente in care se intampla creatia. Fie ca e vorba de planuri de viata, de cariera, de materializat bani, de materializat idei, etc.

Da, avem inspiratie. Da, avem expiratie. Dar intre ele exista o pauza [      ].

Acela e momentul pe care oamenii fie nu il observa fie il observa dar nu stiu sa il foloseasca in favoarea lor.

 

Am auzit diferite etichete pentru aceasta perioada: “criza”, “nebunie”, “agitatie”, “carantina”, “subjugare”. Eu am ales sa ii spun “vacanta”.

Haideti 2 minute in coltul meu de coaching sa va daruiesc ceva (promit ca o sa iesiti mai luminati):

– puneti-va intr-o stare emotionala neutra in corp;
– respirati de 3 ori adanc cu ochii inchisi si cu un sunet “aaahhhh” pe expiratie (o sa fie mai timid la inceput dar face bine la inima)
– rostiti unul din cuvinte
– observati corpul
Simtiti cum inima incepe sa bata mai tare si muschii se tensioneaza? Sau apare un nod in piept sau in gat?
Ce va vine sa faceti?
 
In starea asta, corpul nu se vindeca. In starea asta nu putem invata. In starea asta nu putem digera si nici elimina. In starea asta corpul este vulnerabil la orice. 

Schimbati starea imaginandu-va pentru 2 minute intr-o livada cu ciresi infloriti.

Ce am vrut sa demonstrez?
Ca noi suntem SINGURII responsabili de cum traim toata perioada aceasta.
In starea asta ne punem nu doar pe noi si corpul nostru ci si pe copiii nostri. 

Un joc atat de mare sta pana la urma intr-un cuvant… bine ales.

 
Rezumat idei:
1. Tot timpul primim ceea ce cerem, doar ca nu in forma si in contextul in care ne asteptam.
3. Pauzele sunt momentele in care putem creea din intentie.

2. Alege-ti cu responsabilitate cuvintele. Ele ne dau chimia interioara care mai departe ne dirijeaza comportamentul care mai departe construieste viata noastra.

Aleg sa raman in vacanta.

Be light. Dumi

Transmit direct de pe deal.

Fetelor, mame frumoase, vreau sa fac un apel la logica, bun simt si intelepciune de mama.

Zilele astea aleg sa scot copiii afara, in natura: pe deal la padure. Ii las sa ii vada soarele si vantul.

 

Ii las sa se catere in copaci si sa-i imbratiseze. Pomii stiu sa “preia” din incarcatura noastra.

Sa calce desculti pe iarba si pe pamant, sa miroase flori si sa le priveasca culorile.

Sa auda pasarele.

Aici incepe adevarata nebunie – cand intram in frici bazaconizate si ne izolam de SINGURUL loc in care s-ar putea face vindecarea: in mijloc de natura.

Intr-un corp aflat in relaxare, mintea devine libera si puteti vedea mai limpede totul.

Aici în natură nu o sa fie nevoie sa strigati la ei si nici sa va inghititi strigatele.

Respirati profund din abdomen, goliti plamanii complet de aerul orasului si apoi “luati” in voi natura. Repetati de 4, 5 ori.

Duc copiii acolo unde ochii lor nu vad limite si pereti si garduri. Acestea si undele orasului ne tin in zonele de jos ale constiintei – frica, rusine, vinovatie, apatie, durere, furie. Nu putem face vindecare cu astfel de emoții în corp.
Punem multe fructe si ceva mancare la pachet pe o zi si hai cu noi la soare sa facem adevarata vindecare.

p.s. poate gasiti si niste leurda si urzici sa chelam metalele grele din corp si creier si sa deblocam rinichii.

 

Cand femeia pe care imi doream sa o angajez eram de fapt EU

Cand femeia pe care imi doream sa o angajez eram de fapt EU

Gandul, doar gandul ca se fac 2 ani ma termina psihic. Nu eram “gata”. Parca abia ieri a inceput totul: iubire, scutece, brate, alaptare … Nu poate fi gata asa repede.
Imi stiam copila. Simteam sufletul ei inca fragil la tot ce aude, vede, traieste. O lasasem neatinsa de conceptele si programele lumii din jur. In toate celulele ei inca era iubire pentru tot si toate.

Si unde mai pui ca fiecare frica, respingere, frustrare, furie isi gaseau alinarea si descarcarea la san.

Apropos chiar daca nu stiti ce sa le faceti copiilor cand plang incontrolabil contactul uman (piele pe piele) ajuta la descarcare si la recreearea flow-ului energetic in corpul lor. Prin corpul nostru isi fac impamantare.

Stiam ca NU vreau sa o las in grija oricui pentru ca alimentatia, modul de interactiune si comunicare empatica erau toate la nivel de finetea unei ceas elvetian. Ii pretuiam inteligenta la toate nivelurile: fizica, emotionala si spirituala.

Si cu cat studiam mai mult, cu cat citeam si ma educam mai mult despre copii, alimentatie, sanatate la toate nivelele(corp minte emotii) cu atat sansele mele sa gasesc pe cineva potrivit pareau sa scada.

Stiam ca o sa fie un moment in care drumul nostru se separa pentru cateva ore din zi insa nu era acum acel moment … desi in jur simteam presiunea lui “2 ani acasa”. Nu am avut niciodata curajul sa ma urc pe gard sa vad CE E DUPA cei 2 ani si ce se intampla daca eu imi ascult inima.
Stiam ca vreau sa ma reintorc la job dar nu era job-ul la care vroiam sa ma intorc.
Mai mult, confundam job-ul cu reintoarcerea la starea mea de dinainte in care aveam timp cu mine fara responsabilitatea asta 24/24 * 365.

[ Haideti 2 minute in coltul meu de sinceritate integritate:
legat de ce am scris in ultima fraza cred cu tarie ca majoritatea mamelor subscriu si voi puteti sa confirmati in inima voastra. ]

Cu fiecare anunt de “Caut Bona” pe care il scriam imi dadeam seama ca e imposibil ce caut.
E imposibil si nu o sa gasesc niciodata.

Stiti de ce?

Pentru ca incercam cu disperare sa ma gasesc pe mine.

Febra la copii si cauzele ei profunde

Febra copiilor nu creste de la dinti si nu “se vindeca” cu panadoale

Pai cum, ca aveam un motiv atat de bun si de frumos si de usor pe care sa punem toata vina! Da, insa e un motiv care pe noi ne lasa in ignoranta, ne tine la un etaj inferior al evolutiei noastre.

Haideti 2 minute in sfera mea de coaching:
Imaginati-va evolutia noastra ca pe un bloc inalt, cu multe etaje.

Din punctul in care suntem acum – cu tot ce cunoastem despre noi si despre viata suntem la un anumit nivel si avem o anumita priveliste.

Cu fiecare constientizare, in orice domeniu, trecem la urmatorul nivel, avem o alta priveliste.

Cum stii ca ai stat deja prea mult la un etaj? Pai dai de aceeasi problema doar in alt context.

In contextul sanatatii copiilor o dam din febra in febra, din viroza in viroza, din otita in otita si alergia sau dermatita nu mai trece.

Si de obicei mintea face conexiuni cauza-efect (vezi “febra e de la dinti”) conform cu etajul pe care suntem si privelistea pe care o avem.

Febra vine ca raspuns la tot ce s-a intamplat in copilas ca un TOT – corp minte emotii (deci nu doar in corp) INAINTE de iesirea dintelui.
Deci iesirea dintelui, desi e ultimul eveniment dintr-o suita care au contribuit la aparitia febrei, NU reprezinta CAUZA in totalitatea ei.

* Poate am inceput cu o cezariana si o detasare de mama atunci cand iti era mai mare nevoia de ea
* Poate au fost momente de singuratate intr-un salon de spital in care tot ce ai primit in loc de brate si iubire a fost lapte praf.
* Probabil au fost medicamente, vaccinuri sau anestezice care au trecut prin ficatul lui la o varsta muult prea mica.
* Poate au fost si antibiotice cu care am dezechilibrat flora intestinala – acel ecosistem despre care stim atat de putine si cu care suntem atat de ignoranti.
* I-am blocat rinichii cu strigate, certuri sau frici la care s-au adaugat si alimente de origine animala.
* I-am furat din rezervele de calciu si magneziu cu zahar si gluten.
* Apoi am folosit pedepse si recompense ca sa punem si mai multa presiune pe ficat.
* Am adus si propiile furii si frustrari – ca doar o mama stie cate sfaturi primeste / ora intr-o zi.

La finalul zilei, cand avem sansa de a ne uita deschis si sincer la toate ipotezele de mai sus – ce nu merge in modul nostru de gandire si abordarea noastra noi dam vina pe dinti, pe frig, pe virusi, pe altii.

Exersati va rog deschiderea mentala cu o nouă ipoteza: orice gand, idee sau credinta intai a existat in forma nemanifestata si daca nu a fost adresata mult timp s-a materializat in afectiune in corpul fizic.

Adica orice febra, tuse, muci, otita, conjunctivita, alergie si ce mai vreti voi a fost intai un gand in mintea copilului (sau a adultilor din jurul lui) si apoi o emotie in corpul lui si apoi nefiind observata si adresata s-a cronicizat intr-o forma fizica din spectrul “bolile copilariei”.

Ca sa ii afli cauza e important sa nu mai gandim “last in first out” adica “ultimul lucru care s-a intamplat egal cauza intregii probleme”. Cand deja dai de febra dupa febra dupa tuse dupa muci sau cand alergia nu mai trece e important sa te muti la urmatorul nivel al blocului si sa te intrebi: ce eveniment/situatie tensionata emotional am trait eu sau copilul in utima vreme?

Am un vis pentru mame

Mamele nu DOAR cresc copii.
Mamele cresc constiinta planetei.

Si da, pare o sarcina echivalenta cu construirea unui munte.

Am un vis ca mamele sa isi inteleaga importanta in primii 3 ani de viata ai copilului.

In acesti ani se construieste personalitatea umana.
In acesti ani creem si dam mai departe OMUL. Cine esti tu, MAMI si ce faci tu aici este esential.

Daca tu, mami inca esti crescuta de mama si inca mai depinzi de validarea ei, adica tu inca nu ti-ai contruit mama ta interioara si nu ai invatat sa te ingrijesti singura nu o sa stii sa dai mai departe lectia. Nu o sa dai mai departe INdependenta ci doar dependenta.

Luule Viilma spunea despre perioada copilariei ca persoana de acelasi sex cu noi ne-a invatat sa ne iubim si persoana de sex opus ne-a invatat sa daruim iubire.

* Am un vis ca mamele sa isi doreasca sa se educe despre noua lor misiune, si importanta noului “job” – MAMA.

* Am un vis ca mamele sa nu mai practice “job”-ul acesta in serie si pe banda dand crezare la tot ce li se vinde in jur: medicalizare si infricare maxima in sarcina, cezariene si interventii venite din frici, lapte praf si antibiotice, carucioare si suzete, cresa si gradinita de la varste PREA fragede pentru nivelul emotional. Toate astea ne sunt “vandute” dar nu inseamna ca trebuie sa subscriem la ele.

* Am un vis in care mamele VOR sa isi asume maternitatea si nu mai paseaza sarcina asta mai departe altora. Da, sa iti duci copilul la doctor cand are febra, tuse, muci e o pasare (desi disimulata in grija) si e o mentalitate in care noi nu schimbam nimic la noi doar pentru ca ne bazam ca cineva e mai sus si mai puternic si mai informat si mai … si poate sa ajute (vorba vine) in caz de… Nimeni nu ne poate vindeca din exterior.

Am un vis in care noi, ca societate, acordam importanta nivelului emotional al puiului mic de om si intelegem ca spatiul cel mai bun de a se dezvolta (intelectual, fizic si emotional) este IUBIREA iar persoana care il poate creea cel mai bine in primii 3 ani este mama.
Daca noi credem asta vom gasi solutii si vom putea sa o sustinem pe mama astfel incat ea sa faca doar un job. Si bine.

Am un vis in care mamele se raporteaza la copil si nu la nevoie statului sau ale firmei atunci cand aleg sa faca (sa se reintoarca la) alt job.

Am un vis in care femeile educate CRED mai mult in ele si in misiunea lor de MAMA pentru ca ele nu doar cresc copii, ele cresc constiinta planetei.

Muntii de maine sunt prietricelele de azi.

Relatia cu mama nu ne permite sa crestem ca mame

O sa fiu vocea multor mame acum si o sa ating un subiect sensibil: mama mamei sau mama tatalui (adica bunica).
Naturalul vietii cere o astfel de ordine: bunica o creste pe mama si ea la randul ei isi creste copilul.
Simplificand avem: B -> M -> C

Prin “creste” nu ma refer doar ca sta langa el sa se joace. Ma refer la o continua dezvoltare de sine si intelegere a credintelor ce i-au fost inmanate si debarasarea de ele.
Am ajuns sa perpetuam un ciclu deloc benefic emotional pentru noi si copiii nostri:
B -> M
B -> C

Stiu ca in generatiile trecute, mamele noastre, au fost nevoite sa accepte separarea de noi si asta a lasat un gol imens in multe din ele.
Acest gol din etapa de “mamicie” se simte profund in fiinta unei femei si se cere umplut … incepand de ieri. De aici prezenta “intensa” in viata nepotilor… inca din primele zile cand spatiul nou nascutului nu ar trebui invadat de nimeni in afara de parintii sai.

Haideti 2 minute in coltul meu de coaching:
Sarcina este pentru o femeie momentul de tranzitie de la etapa de copil – om fara responsabilitati, supus unei autoritati la etapa de mama – om cu responsabilitati, care devine propria autoritate.

Cand nu vrem sa facem acest salt apelam in subconstient la diferite moduri de a ne mentine “copil”, de a nu ne lasa sa crestem. O folosim pe mama noastra ca principal obstacol în apariția adultului nostru interior.

Observ in mame cum usor, inainte de sarcina “isi infiripa” o frica: “nu o sa ma descurc cu copilul”. Si incep subtil sa o alimenteze si sa o argumenteze spunandu-si ca nu pot, ca o sa fie asa si pe dincolo, ca “vine mama/ sau soacra sa stea cu noi o luna/doua/trei”.

Si relatia fireasca si naturala de triunghi perfect mama-tata-copil devine mama-bunica-copil si …. tata cateodata.

Da, mama are nevoie de ajutor insa nu in modul in care intelege lumea sa i-l dea.

Mama NU are nevoie fie inlocuita, adica sa stea cineva cu copilul iar copilul NU are nevoie sa stea departe de mama. Punct.

Nasterea este momentul in care femeia trebuie sa inteleaga 3 lucruri:
– ca e momentul sa creasca – sa isi creasca mama interioara si sa nu continue sa o foloseasca pe cea exterioara
– ca relatia copilului cu tatal va avea mult de suferit daca inca de la inceput ea alege pe altcineva sa ii tina locul.
– ca e nevoie sa puna limite – reamintindu-si cine eset invata unde si cum sa isi puna limite

O mama care alege sa isi creasca copilul se creste pe sine si va da generatiei urmatoare principii si credinte noi, evoluate.

Ia-ma cu tine mami! – Importanta purtarii lui bebe

Pentru dezvoltarea lui firesca bebe trebuie sa petreaca
– primele 9 luni IN pieptul mamei si
– urmatoarele 9 luni LA pieptul mamei. Tweet that!

Ii culcam in alta camera dar vrem sa inteleaga cum functioneaza relatiile umane si apropierea. Vrem sa doarma mult si sa adoarma repede.

Daca impartim aceeasi camera ii tinem totusi la distanta in pat separat (eco friendly si comandat din alta tara – daca se poate) si ne intrebam de ce plang mereu sau de ce intarzie mersul, vorbirea sau de ce isi sug degetul desi au trecut de 3 ani.

Ii plimbam in carucioare (cu nume fancy), ii leganam in aparate, ii detasam de ritmul nostru de mers si de cel al inimii cu care
s-au obisnuit timp de 9 luni de zile dar vrem sa nu aiba colici, sa nu faca tantrum-uri.

2 min de Coaching
———————-
Va rog sa va imaginati jos in fata voastra un băț.

Orice ipoteza pe care o emiteti sau idee in care credeti este precum acest băț: are doua capete.

Cand noi alegem sa facem o actiune credem ca ridicam de jos doar un capat al bățului.

In realitate, cand luam bățul de jos, noi luam ambele capete.

La fiecare din situatiile de mai sus NU a venit cu noi doar o parte a povestii – care o sa observati ca e intretinuta din frica: “il culc in camera lui SA NU se invete cu noi in pat”, “il culc in patul lui SA NU ceara san noaptea”, “il plimb in carucior SA NU se invete’n brate”. A venit si reversul ei.

Cand bebe doarme in alta camera, dupa ce 9 luni de zile a fost intr-un mediu cald, miscator si plin de sunete organice din corpul mamei, el nu se simte in siguranta.

Cand bebe trece de la ritmul de mers al mamei si libertatea de miscare a mediului uterin la ritmul si inregimentarea unui carucior – nu se simte in siguranta.

Cand sta departe de pieptul mamei la o varsta la care nu isi intelege individualitatea fizica nu se simte in siguranta.
.
Cand bebe nu se simte in siguranta (adica NU e cu mama) nu o sa se orienteze spre a evolua cognitiv. Sta mereu in modul de stres “figh-flight-freeze” in care singurul lui gand este supravietuirea.

Va daruiesc o intrebare. E o intrebare ce pe mine m-a calauzit perfect inspre NATURAL si FIRESC atunci cand nu stiam ce sa fac cu bebe.

CE AR FACE IUBIREA IN SITUATIA ASTA?

Puneti-o. O sa vedeți cum simtiti răspunsul in tot corpul. O sa simțiți ca LOCUL LOR E LANGA NOI si CU NOI. Camera lor incepe in sufletul nostru.

Sunt aici sa va arat ca merita sa inoti contra curentului.
Sunt aici sa va spun ca “greu” nu inseamna “gresit”.

Sunt cu voi in calatorie,
Dumi